Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”

Galerie 11 iunie 2026

Conferința „Salarizarea în Sănătate”

conferinta
Federația „Solidaritatea Sanitară” din România, organizează Conferința națională „Salarizarea în Sănătate”, ce va avea loc miercuri, 11 iunie 2026, la Institutul Național de Statistică, și va fi transmisă live.
Evenimentul aduce în același spațiu reprezentanți ai angajaților, decidenți politici și instituționali, experți în legislația muncii, reprezentanți ai administrației sanitare, lideri sindicali, manageri și reprezentanți ai presei, într-un moment decisiv: acela în care salarizarea din sănătate este redefinită prin noua lege a salarizării și prin transpunerea Directivei (UE) 2023/970 privind transparența salarială.
De ce contează acum
Salarizarea nu este o revendicare izolată, ci o problemă de echitate, retenție a personalului, calitate a serviciilor medicale și respect pentru profesioniștii din sănătate. Proiectul noii legi a salarizării se află în consultare și negociere, iar deciziile luate acum vor determina, pentru ani, modul în care este recunoscută valoarea muncii din spitale și din serviciile de asistență medicală și socială.
Scopul conferinței este transformarea nemulțumirii într-un mandat informat, a mandatului într-un set de propuneri și a propunerilor într-o presiune publică legitimă asupra decidenților. FSSR aduce date, simulări, întrebări și propuneri, pentru ca reforma să recunoască valoarea reală a muncii din sănătate, să protejeze drepturile câștigate și să creeze mecanisme transparente, contestabile și consultative de evaluare a funcțiilor și a remunerației.