Conferința “Impactul dialogului social asupra calității vieții profesionale a angajaților din sănătate și a calității serviciilor medicale”
ㅤCum putem rezolva infrastructura medicală, altfel spus traseul concret al unui pacient, din momentul în care ajunge în UPU până pleacă pe secție, în condițiile în care se pierde mult timp cu apeluri telefonice, deoarece traseul pacientului nu este clar stabilit?
ㅤㅤÎn condițiile în care personalul sanitar este subremunerat raportat la volumul și complexitatea muncii, iar sporurile nu se aplică la salariul de bază negociat sau actualizat corespunzător, care este poziția Guvernului privind revizuirea bazei de calcul a sporurilor astfel încât acestea să reflecte real riscul profesional, suprasolicitarea și responsabilitatea actului medical?
ㅤㅤExistă în prezent inițiative legislative sau demersuri sindicale pentru recunoașterea și echivalarea competențelor asistenților medicali cu școală postliceală în raport cu cei cu studii superioare, având în vedere că activitatea desfășurată este identică?
ㅤㅤCum putem răspunde solicitării medicilor din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” privind asigurarea, prin intermediul sindicatului, a unei colaborări permanente cu o casă de avocatură care să le ofere reprezentare juridică în situațiile apărute în exercitarea profesiei, în condițiile în care aceștia își asumă plata unei contribuții suplimentare față de indemnizația de membru?
ㅤㅤSe are în vedere susținerea degrevării asistenților medicali de sarcini administrative, astfel încât aceștia să se poată concentra pe acordarea îngrijirilor de sănătate, prin angajarea de personal dedicat înregistrării documentației în timp real pe turele de serviciu?
ㅤㅤCe șanse există pentru concretizarea dreptului protocolizat de apărare în fața agresiunii verbale din partea pacientului sau a aparținătorului?
ㅤㅤCe răspuns oficial a primit Solidaritatea Sanitară la sesizarea faptului că Hotărârea privind sporul plafonat la 300 de lei, publicată în transparență decizională pe site-ul Ministerului Sănătății în data de 8 octombrie 2025, nu și-a produs efectele, afectând de aproximativ 9 luni sute de angajați din sectoare precum spălătorii, sterilizare, explorări funcționale, boli infecțioase și dermatologie?
ㅤㅤÎn condițiile în care majoritatea angajaților nu își permit participarea la grevă din motive financiare — o săptămână de grevă reprezentând aproximativ 25% din venitul lunar — se poate constitui un fond de rezervă care să compenseze pierderile salariale generate de suspendarea contractelor de muncă pe durata grevei colective?
ㅤㅤCe măsuri pot fi adoptate pentru a evita situațiile în care asistentul medical ATI asigură simultan activitatea secției și activitatea Unității de Transfuzie Sanguină, inclusiv pe timpul nopții, în zilele de sărbătoare legală sau în perioadele de concediu ale personalului UTS, având în vedere riscul de suprasolicitare și impactul asupra siguranței pacientului critic?
ㅤㅤSe pot crea fonduri de rezervă destinate sprijinului financiar în caz de deces, prin instituirea unei cotizații specifice?
ㅤㅤÎn ce condiții poate asistentul medical ATI să acopere activitatea Unității de Transfuzie Sanguină, astfel încât responsabilitățile să fie clar cuantificate în protocolul intern și numărul de personal să respecte timpul necesar acordării îngrijirilor?
