Sep 30 Scris de 
Publicat în Studii

Vizualizează (282 vizualizări)

Descarcă PDf (47 Descărcări)

Calitatea vieții profesionale a salariaților din Sănătate; studii, analize și demersuri privind unii dintre indicatori

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Având la bază activități de cercetare și analiză desfășurate în cadrul Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, acest volum face parte din strategia dedicată identificării relației dintre calitatea vieții profesionale și calitatea serviciilor medicale, studiile și articolele fiind dedicate câtorva dintre indicatorii specifici. Volumul prezintă doar o parte a cercetărilor derulate în anul 2016 pe această temă (la care se adaugă o cercetare desfășurată în anul 2015), constituind o selecție tematică din perspectiva interesului decidenților și a organizațiilor implicate în reprezentarea salariaților. Ansamblul acestor demersuri constituie totodată o contribuție la fundamentarea punctelor de pornire pentru un demers necesar de instituire a managementului resurselor umane din Sănătate.

Demersurile de cercetare și analiză sunt dedicate în egală măsură sprijinirii acțiunilor sindicale și politicilor guvernamentale bazate pe dovezi, furnizând informații relevante într-un domeniu relativ sărac în astfel de abordări.

Unele dintre studiile prezentate au fundamentat deja acțiuni încununate de succes, principalii beneficiari fiind câteva categorii de salariați din Sănătate. Din dorința unei abordări ample a unora dintre teme, volumul prezintă și câteva proiecte de modificări legislative și proceduri aplicabile în interpretarea prevederilor legale Studiile cuprinse în cadrul lucrării sunt orientate către evaluarea problemelor specifice și a posibilității instituirii unor principii etice în activitatea de reglementare a activității, domeniile majore de preocupare constituindu-le timpul de muncă, salarizarea și formarea profesională.  

Informații adiționale

  • ISBN: In curs de publicare
  • Colecția / Editura: Cercetări Sociale / SODALITAS
  • Apariții în presă:

    În curs

Etichetat cu :
282 Ultima modificare Sâmbătă, 09 Septembrie 2017

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Proiecte de cercetare

Studii publicate

Ultimele comentarii

Cautare

BIGtheme.net Joomla 3.3 Templates