Sep 09 Scris de 
Publicat în Studii

Vizualizează (2384 vizualizări)

Descarcă PDf (393 Descărcări)

Studiu privind sistemul de despăgubire a pacienților prejudiciați aplicabil în România. O analiză critică a proiectului de lege privind răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorilor

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Evenimentele adverse ce puteau fi prevenite, cunoscute public sub forma cazurilor de malpraxis, au un impact economic semnificativ la nivel național, prin intermediul pierderilor de venituri, pierderi în ceea ce privește muncile casnice, incapacități, costuri pentru bugetul social și costuri de sănătate. În sănătate aceste costuri se adaugă pierderilor determinate de costurile inoportune. Efectul general al evenimentelor adverse ce puteau fi prevenite îl constituie îngrijirile medicale nesigure. Sunt câteva din argumentele care motivează preocuparea noastră pentru această temă, lansând totodată o parte din direcțiile de abordare a acestei probleme delicate pentru lumea medicală și starea de sănătate a pacienților.

 Calitatea României de stat membru al Uniunii Europene atrage după sine obligații ce includ și aspectele privitoare la protecția pacienților în caz de prejudiciu. În acest sens, Directiva nr. 24/2011 constituie principalul act care stabilește principiile obligatorii în domeniu. Intenția Directivei este de a crea mecanismele de intervenție în cazul unui prejudiciu rezultat în urma asistenței medicale, respectiv mecanisme pentru protecția pacienților și pentru repararea daunelor în cazul unui prejudiciu și că aceste mecanisme sunt adecvate naturii și amplorii riscului. Din această perspectivă putem observa că în mod impropriu se vorbește de o lege a malpraxis-ului sau de o lege a răspunderii civile a personalului medical și a furnizorilor, titlul mai potrivit fiind legea despăgubirii pacienților în caz de prejudiciu.[1]

Legea malpraxis-ului/legea despăgubiri pacienților în caz de prejudiciu trebuie să fie sincronizată cu o serie întreagă de măsuri de reformă a sistemului, necesare atât pentru a asigura o mai bună funcționare a acestuia cât și pentru a putea opera o serie de diferențieri necesare, cum ar fi: culpa sistemului vs. culpa personalului medical, efecte adverse vs. malpraxis,[2] culpa medicului vs. culpa altor categorii de personal medical, erori individuale vs. disfuncționalități ale echipei medicale. În aceeași situație se află creșterea nivelului de standardizare a procedurilor medicale, care să genereze un sistem de raportare obiectiv, necesar atât pentru identificarea și sancționarea cazurilor de malpraxis cât și pentru prevenirea acestora.

Una din întrebările fundamentale ce stă la baza unei noi lege: Este necesară legătura dintre cazurile de prejudicii aduse pacienților și sancționarea personalului? De răspunsul la ea depinde construcția noului sistem (bazat pe malpraxis sau pe despăgubirea în caz de prejudiciu), respectiv stabilirea obiectivelor acestuia.

Sugerăm astfel că principalul obiectiv al unei construcții instituționale în acest domeniu îl constituie despăgubirea pacienților prejudiciați. Contrar credințelor comune, inhibarea neglijenței furnizorilor constituie un obiectiv secundar. Din acest motiv, o problemă fundamentală pentru designul oricărui sistem de sănătate o reprezintă alegerea între a se concentra pe primul obiectiv sau a le combina pe ambele.

Având în vedere cunoștințele despre sistem, unele furnizate chiar de experiențe personale, am tinde să optăm pentru combinarea celor două obiective, generând astfel și un necesar factor inhibitor pentru neglijență alături de crearea unui mecanism eficient de despăgubire. Cu toate acestea, avem în vedere faptul că inhibiția neglijenței poate fi realizată și pe cale administrativă, eliminând astfel costurile suplimentare pe care le generează un sistem orientat pe rezolvarea cazurilor de malpraxis în instanță, având ca acuzați și profesioniștii responsabili (sau în special profesioniștii). Dacă problema costurilor se dovedește a fi deosebit de importantă, riscând să genereze semnificative efecte negative, atunci este de dorit asigurarea unui efect inhibitor pe cale administrativă.

Includerea dimensiunii inhibitorii a neglijenței are un efect curios, conducând mai curând la generarea unor „standarde de neglijență”[3] decât a unora de comportament. Chiar dacă această tendință este constatată mai degrabă în sistemele juridice de tip common law, unde regula precedentului ajunge să facă drept, cel puțin la modul implicit, faptul că România este situată simultan în două spații juridice diferite, respectiv cel național și cel creat de apartenența la Uniunea Europeană, naște îndoieli privind aplicarea sigură a unor reglementări și tarife stabilite pe cale legală, riscând să deschidă o adevărată „Cutie a Pandorei” în ceea ce privește efectele sistemului de malpraxis.

Principiile care guvernează sistemul despăgubirilor în caz de prejudiciu au o influență semnificativă asupra funcționării sistemului sanitar, stabilind în fapt o bună parte din regulile și mecanismele acestuia din urmă.

Funcționarea eficientă a unuia sau altuia din cele două modele de despăgubire depinde într-o măsură considerabilă de capacitatea sistemului de a stabili standarde de îngrijire și de a desfășura studii clinice pentru îmbunătățirea acestora standarde.[4]

Un nivel rezonabil de estimare oficială a impactului fiecăruia din modele este dificil de realizat datorită lipsei cercetărilor relevante în domeniu. Situația este determinată și de interesul foarte scăzut pentru sociologia medicală, atât la nivel oficial cât și în ceea ce privește cercetarea medicală. Pe baza studiilor și cercetărilor desfășurate de noi pe tema diferitelor probleme ale sistemului sanitar încercăm totuși în prezentul studiu o estimare a impactului unei noi legi, sugerând totodată modelele optime care ar acoperi o plajă cât mai largă de interese și ar avea o probabilitate mult mai mare de funcționare eficientă.


[1] Având în vedere consacrarea termenului malpraxis și a formulei legea malpraxis-ului vom utiliza în continuare, alternativ, cele două definiții, clarificările conceptuale existente pe parcursul studiului venind să arate domeniul relativ limitat al cazurilor de malpraxis raportat la întinderea prejudiciilor pacienților.

[2] Absența unor eforturi în acest sens dăunează în special personalului medical, acesta căzând victima unor continue suspiciuni și acuzații, dar și pacienților, care riscă să irosească bani și timp în instanțe în situații în care nu este vorba de malpraxis. Spre exemplu, conform statisticilor din SUA peste 60% din reclamații se dovedesc nefondate încă din prima fază procedurală și doar 1% din astfel de reclamații se soldează cu un verdict de despăgubire. (Importantă în acest sens este și „presiunea juridică” exercitată de societățile de asigurări, care au un evident interes în diminuarea numărului de cazuri și a sumelor plătite pentru a-și apăra profitul.) Evident, trebuie luat în considerare și faptul că este vorba de o „mentalitate procesomană” specifică SUA. Însă cu observația că o lege care nu este sincronă cu o serie de modificări ale sistemului și cu măsuri eficiente de conștientizare riscă să orienteze și la noi populația către o mentalitate identică.

[3] Prejudiciul care nu s-ar fi întâmplat în situația în care pacientul ar fi fost tratat de cei mai buni profesioniști.

[4] Putem considera că abordarea generală în acest sens stă sub semnul medicinii bazate pe dovezi.

Informații adiționale

  • ISBN: 978-606-93503-3-1
  • Colecția / Editura: Sociologie Medicală / SODALITAS
  • Apariții în presă:
    • În curs de colectare
      .

Media

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

BIGtheme.net Joomla 3.3 Templates