Sep 13 Scris de 
Publicat în Studii

Vizualizează (2301 vizualizări)

Descarcă PDf (365 Descărcări)

Diagnoza factorilor care influenţează accesul la ocupare a şomerilor, persoanelor inactive şi persoanelor ocupate în agricultura de subzistenţă din mediul rural al judeţului Galaţi

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Socială „Solidaritatea” anunţă lansarea studiului Diagnoza factorilor care influenţează accesul la ocupare a şomerilor, persoanelor inactive şi persoanelor ocupate în agricultura de subzistenţă  din mediul rural al judeţului Galaţi, elaborat în cadrul proiectului Formare și informare pentru piața muncii! - Dezvoltarea competențelor esențiale pentru integrare și reintegrare în viața activă a persoanelor inactive, șomerilor, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și persoanelor ocupate în agricultura de subzistență din mediul rural al județului Galați.

Interesul pentru studierea dezechilibrelor specifice pieţei muncii şi a problemelor cu care se confruntă angajaţii şi foştii angajaţi este o constantă în cadrul Centrului. Rezultatele acestor cercetări au constituit în fapt repere atât pentru adaptarea strategiilor de (re)inserţie pe piaţa muncii la contextul local, cât şi pentru studierea aprofundată a unei probleme sociale – sub-ocuparea în zona rurală a județului Galați.

Studiul oferă o privire generală asupra situaţiei şomerilor şi a altor categorii vulnerabile ocupaţional pe piaţa muncii, care este completată cu date referitoare la aceeaşi situaţie, dar din perspectiva angajatorilor din localităţile în care s-a desfăşurat cercetarea.

Pentru identificarea şi evaluarea nevoilor specifice ale şomerilor, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, angajaţilor cu risc de excluziune de pe piaţa muncii, persoanelor inactive şi persoanelor ocupate în agricultura de subzistenţă în vederea integrării/reintegrării pe piaţa muncii, Activitatea 3 a proiectului amintit a constat în organizarea şi desfăşurarea a două activități de cercetare. Formularea obiectivelor acestor cercetări a fost inspirată de ţintele specifice ale proiectului:

  • în prima cercetare vizăm identificarea nevoilor de formare profesională, cu scopul de a oferi programe de formare profesională adaptate grupurilor vulnerabile ocupaţional şi evaluarea tendinţelor de dezvoltare locală în mediul rural din judeţul Galaţi (analiză aprofundată în a doua etapă a activităţii de cercetare);
  • în a doua cercetare urmărim evaluarea nevoilor specifice grupurilor ţintă în domeniul facilitării accesului la ocupare şi în vederea stabilirii unor strategii adecvate (re)inserţiei în viaţa activă a acestora. Datorită caracterului său exploratoriu, prin cercetarea cantitativă urmărim să construim bazele unui model explicativ al situației grupurilor vulnerabile pe piața muncii, care apoi să fie dezvoltat și aprofundat printr-o cercetare de tip calitativ

Informații adiționale

  • ISBN: 978-606-93790-1-1
  • Colecția / Editura: Cercetări Sociale / SODALITAS
  • Apariții în presă:
    • În curs de colectare
      .
2301 Ultima modificare Joi, 05 Februarie 2015

Media

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Proiecte de cercetare

Studii publicate

Ultimele comentarii

Cautare

BIGtheme.net Joomla 3.3 Templates