Oct 01
Publicat în Studii

Analiza principalelor probleme cu care se confruntă asistentele medicale din unitățile publice de sănătate (2016)

 

Prezentul studiu, desfășurat în cadrul Centrului de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”,  face parte din strategia de abordare a problemelor salariaților din sănătate bazată pe dovezi, direcția de cercetare: analiza relației dintre calitatea vieții profesionale și calitatea serviciilor medicale. El este corelat cu alte cercetări desfășurate în cadrul de CCDSS ultima abordare de acest gen constituind-o problema gărzilor medicilor.

Cercetarea are ca obiectiv analiza situației asistentelor medicale din unitățile sanitare publice centrată pe câțiva indicatori esențiali ai calității vieții profesionale: timpul de muncă, salarizarea, evoluția în carieră. În subsidiar, cercetarea sociologică a evaluat și disponibilitatea la acțiuni de protest pentru rezolvarea problemelor indicate de respondenți în cadrul cercetării.

Studiul are la bază două metode complementare de cercetare:

-          Cercetarea sociologică, desfășurată în condițiile prezentate în metodologie;

-          Analiza datelor privitoare la salarizare, prezentată în partea a II-a studiului.

Având în vedere că rezultatele cercetărilor anterioare au indicat faptul că o problemă importantă a acestei categorii profesionale, care afectează în special asistentele medicale absolvente de postliceală, o constituie echivalarea, cercetarea sociologică a inclus această dimensiune a vieții profesionale în obiectivele sale. În cadrul cercetării prin echivalare înțelegem dreptul asistentelor medicale absolvente de postliceală la completarea studiilor pentru a ajunge la nivelul studiilor superioare, respectiv echivalarea creditelor și a competențelor deja deținute și dreptul la completarea studiilor prin intermediul unui program de formare universitară.

 

BIGtheme.net Joomla 3.3 Templates